Toți șoferii cu mașini pe benzină și motorină trebuie să afle urgent: vor fi interzise
Mașinile pe benzină și motorină reprezintă una dintre sursele de poluare din marile orașe, iar autoritățile știu asta. Era, așadar, doar o chestiune de timp până când autoritățile să vină cu ideea de a le interzice. Evident că nu se va face nimic peste noapte.
Britanicii ar vrea să interzisă mașinile cu motoare clasice pe benzină și motorină, considerate una dintre sursele de poluare din marile orașe. Există un proiect aflat în dezbatere publică ce prevede interzicea vânzării acestor mașini începând din 2030. Și, culmea, 60% dintre britanicii chestionați cred că e o idee bună.
Ideea aparțile Asociației Vehiculelor Electrice din Anglia, care, evident, susține cauza producătorilor care mizează pe electrice.
Mașinile pe benzină și motorină ar putea fi interzise
Asociația amintită propune ca vânzările de mașini diesel și pe benzină să fie interzise în 2030, cu 5 ani mai devreme decât prevăd planurile Guvernului britanic. Asociația invocă un studiu potrivit căruia 60% dintre britanici cred că acest lucru este o idee bună. Marea Britanie a fost unul dintre primele state europene care au anunțat în 2017 că intenționează să interzică vânzarea de mașini diesel și pe benzină ca măsură pentru reducerea poluării.
Inițial, termenul a fost stabilit pentru anul 2040, însă experții au avertizat că într-o astfel de situație pe străzile din Regatul Unit vor continua să circule astfel de mașini și după 2050. Ulterior, Guvernul condus de Boris Johnson a decis să devanseze termenul, care a fost stabilit pentru anul 2035.
De fapt, ce vor să facă britanicii e în linie cu planurile anunțate și de alte Guverne europene.
Toate și-au propus să reducă poluarea, să încurajeze achiziția de mașini electrice și hibrid și, în timp, să interzică circulația mașinilor pe benzină și motorină. Oricum, producătorii își diversifică gamele de producție și-n următorii ani vor scoate și mai multe modele electrice și hibrid.
Mai mult, prețurile ar putea deveni accesibile pentru toată lumea, din moment ce tehnologiile avansează și investițiile sunt amortizate.